Category Archives: Texte alese – Parabole

URMEAZĂ-ȚI VISUL – Jack Canfield

Standard

Am un prieten pe nume Monty Roberts, care are o fermă de cai în San Ysidro. Montz m-a lăsat de multe ori să organizez în casa lui spaţioasă evenimente de strângere de fonduri în cadrul unor programe pentru tineri aflaţi în situaţii de risc.
La ultimul eveniment de acest fel, Monty m-a prezentat astfel:
Doresc să vă spun de ce îl las pe Jack să se folosească de casa mea. Totul a început cu un tânăr care era copilul unui antrenor de cai nomad ce mergea din fermă în fermă şi din staul în staul pentru a antrena cai.
Din cauza tatălui său, adolescentul era nevoit să se multe în permanenţă de la un liceu la altul. În ultimul an de liceu, un profesor i-a cerut să scrie un eseu despre ce anume îţi doreşte să devină când va fi mare.
Tânărul a scris o lucrare de şapte pagini în care şi-a descris visul de a avea cândva o fermă de cai. Şi-a prezentat extrem de detaliat acest vis, incluzând chiar în lucrarea sa o schemă a unei ferme de 2000 de acri, în care era prezentată locaţia fiecărei clădiri, a staulelor şi a pistei de curse. O a doua schemă prezenta planul detaliat al unei case de 130 de metri pătraţi construită pe acea proprietate de 200 de acri.
Tânărul şi-a pus tot sufletul în terminarea acelui proiect, iar a doua zi i l-a dat profesorului său. Două zile mai târziu şi-a primit lucrarea înapoi. Pe prima pagina era scrisă cu roşu nota 4 şi următoarea observaţie: “Vino în biroul meu după ore.”
Băiatul care avea un vis s-a dus după ore în biroul dascălului şi l-a întrebat:
- De ce mi-ați pus nota 4?
Profesorul i-a răspuns:
-Acest vis nu este realist pentru un tânăr ca tine. Nu ai niciun ban. Provii dintr-o familie de nomazi. Nu ai niciun fel de resurse. O fermă de cai presupune foarte mulţi bani. Trebuie mai întâi de toate să cumperi terenul, apoi primii cai de sămânţă şi să plăteşti taxele pentru ei. Este imposibil să reuşeşti.
Apoi a adăugat:
- Dacă îţi vei rescrie lucrarea dintr-o perspectivă mai realistă, am să-ţi îmbunătăţesc nota.
Băiatul s-a dus acasă şi a început să se gândească. L-a întrebat chiar pe tatăl său cum ar trebui să procedeze. acesta i-a răspuns:
- Ascultă, fiule, va trebui să iei singur o hotărâre în această direcţie. Personal, cred ca va fi o decizie foarte importantă pentru tine. În cele din urmă, după ce s-a gândit timp de o săptămână, băiatul i-a dat profesorului exact aceaşi lucrare, spunându-i:
- Vă puteţi păstra nota 4, iar eu îmi voi păstra visul.
În final, Monty, s-a întors către adunare şi a conchis:
- V-am spus această poveste pentru că vă aflaţi în casa mea de 130 de metri pătraţi la ferma mea de cai de 200 de acri. Mai am şi astăzi acea lucrare însemnată cu nota 4, pe care am pus-o într-un chenar deasupra şemineului.
Partea cea mai nostimă este că profesorul care mi-a dat atunci nota 4 a venit acum doi ani cu 30 de elevi la ferma mea, într-o tabără care a durat o săptămână. La plecare mi-a spus:
- Ascultă Monty. Pe timpuri i-am văduvit pe foarte mulţi elevi de visele lor. Mă bucur din suflet că tu ai avut maturitatea de a nu renunţa la al tău.
Nu lăsa pe nimeni sa te văduvească de visele tale. Urmează-ţi inima indiferent de circumstanţele exterioare.

 

Read more: http://filedelumina.ro/2014/06/04/urmeaza-ti-visul/#ixzz35DGnLI3e

 

 

SĂ DESCHIZI UȘILE FĂRĂ FRICĂ…

Standard

Într-o ţară aflată în război, era un rege care înspăimânta pe prizonierii săi, nu-i omora…  Ii ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă imensă din fier de cealaltă parte, deasupra căreia se vedeau sculptate figuri acoperite de sânge…
În această sală, îi punea să formeze un cerc şi le spunea: puteţi alege între a muri săgetaţi de arcaşii mei sau a trece prin această uşă…
În spatele acestei uşi EU VĂ VOI AŞTEPTA… Toţi alegeau să fie omorâţi de arcaşi…
După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, se adresă regelui:
- Sire, pot să vă întreb ceva?
- Spune, soldatule.
- Sire, ce se află în spatele uşii?
Regele îi răspunse:
-Mergi şi vezi tu însuţi!!!
Soldatul deschise înspăimântat uşa şi, pe măsură ce o făcea, intrau raze de soare şi lumina invadă sala… Şi, în cele din urmă, surprins, descoperi… că uşa se deschidea în faţa unui drum care conducea spre LIBERTATE !!!
Soldatul, vrăjit, îşi privi regele, care îi spuse:
- Eu le dădeam ocazia să ALEAGĂ dar, din teamă, preferau să moară decât să rişte să deschidă această uşă!!!

Câte uşi nu deschidem de teama de a nu risca?
De câte ori nu ne pierdem libertatea şi murim înlăuntrul nostru, doar pentru că ne este teamă să deschidem uşa visurilor noastre?

Read more: http://filedelumina.ro/2014/03/26/sa-deschizi-usile-fara-frica/#ixzz2zM7DKWHI

 

LEGENDA OMULUI

Standard

 

 

O legendă veche spune că, mai demult, oamenii erau buni. Dar au profitat atât de mult de puterea divină din ei, încât Brahma, stăpânul tuturor zeilor, a decis să le ia această putere și să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită.
A fost convocat consiliul zeilor pentru a se găsi soluția.
Zeii au sugerat: “De ce să nu îngropăm puterile omului în pământ?”
Brahma a răspuns: “Nu, nu vom face asta pentru că omul vă săpa adânc și le va găsi.”
Atunci zeii au spus: “În acest caz, să le trimitem divinitatea pe cel mai adânc fund al oceanului.”
Dar Brahma a răspuns din nou: “Mai devreme sau mai târziu, omul va explora adâncurile oceanului și cu siguranță că o vor găsi și o vor aduce la suprafață.”
Astfel zeii au concluzionat: “Nici pământul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divină să fie in siguranță, însă alte idei de ascunzătoare nu mai avem.”
Brahma a exclamat dintr-o dată: “Iată ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adânc înăuntrul lui, pentru ca este singurul loc unde nu va căuta.”
De atunci încoace, conform legendei, omul a căutat în toată lumea, a explorat, a urcat și a săpat căutând ceva ce a fost în tot acest timp înăuntrul lui.

Autor text: Eric Butterworth

 

UN CAINE BATRAN…

Standard

Poveste dedicată celor care se consideră “tineri de suficient de multă vreme”

Un domn mai în vârstă se hotărăşte să meargă la un safari în Africa. Îl duce cu el şi pe câinele său bătrân pentru a-i fi companie.
Într-o zi, câinele se bucură să alerge după fluturi, până când îşi dă seama că s-a rătăcit. În timp ce adulmeca urmele ca să găsească drumul, vede un leopard alergând spre el cu intenţia vădită de a-l înfuleca.
Câinele bătrân îşi zice:”Văleu! Sunt terminat!”, dar observă în vecinătate nişte resturi de oase şi punându-se 
cu spatele la leopardul care se apropia începe repede să roadă oasele cu poftă.Când să sară leopardul pe el, câinele bătrân exclamă:
“Acest leopard a fost cu adevărat delicios! Oare unde mai găsesc unul?” La auzul acestor vorbe leopardul se opri brusc, speriat, şi fugi de acolo, gândind: “Ufff! Era cât pe ce! Câinele ăsta bătrân aproape că mi-a venit de hac!”
În tot acest timp, o maimu
ță care a privit întreaga scenă dintr-un copac se întrebă cum ar putea profita de ceea ce știa pentru a obţine protecție din partea leopardului. Alergă repede dupăleopard, dar câinele bătrân văzând-o că fuge cu viteză maximă, își dă seama că maimuţa pune ceva la cale. 
Maimu
ța îl ajunge din urmă pe leopard şi îi povesteşte despre viclenia câinelui.Tânărul leopard, furios că a fost păcălit, zice: 
“Hai, maimu
ță, sări pe spatele meu și vei vedea ce păţeşte cel care vrea să mă înșele!”
Câinele bătrân vede leopardul cu maimu
ța în spinare și se întreabă neliniștit: “Ei, acuma ce mă fac?!”
Se puse din nou cu spatele la atacatori și se comportă ca și cum nu i-ar fi văzut. Când aceştia ajunseră destul de aproape de el, strigă cu ciudă: “Unde-i afurisita aia de maimuţă?! De-o oră am trimis-o să-mi aducă un alt leopard !!!”


Morala:
Nu râde de cei în vârstă! Vârsta şi rafinamentul întrec întotdeauna puterea 
și tinereţea. Spiritul și înţelepciunea se dezvoltă doar odată cu experiența.

ADEVĂRATA DRAGOSTE…

Standard

Moise Mendelsson, bunicul cunoscutului compozitor german, a fost un bărbat departe de a fi chipeș.

Dimpotrivă, pe lângă faptul că era mic de statură, avea si o cocoașă grotească.

Într-o zi l-a vizitat pe un comerciant din Hamburg, care avea o fată foarte drăguță, pe care o chema Frumtje.

Moise se îndrăgosti disperat de fata care îl privea cu vadită repulsie, din cauza înfățișarii sale.

Când a vizitat casa negustorului, înainte de plecare, Moise și-a luat inima în dinți, s-a dus la etaj unde era

camera fetei, pentru a schimba ultimele cuvinte cu ea. Era de o frumusețe cerească, iar el se zbătea în chinurile

iadului, atunci când fata refuză să se uite măcar la el. După câteva încercări de a lega o conversație, Moise a

întrebat-o timid:

- Știți de ce căsătoriile se fac în cer?

- Da, a spus fata, în timp ce se uita mereu în pământ. Dar, dumneavoastră știți de ce?

- Da, știu, a spus el. Vedeți, în cer, la nașterea fiecărui băiat, Domnul îl anunță care va fi fata cu care se va

căsători. Când m-am născut eu, mi s-a arătat viitoarea mea mireasă. Domnul mi-a zis:

- Mireasa ta va fi cocoșată!

Atunci I-am spus Domnului:

- Doamne, o femeie cocoșată ar fi o tragedie. Doamne, dă-mi mie cocoașa și las-o pe ea să fie frumoasă.

Fascinată de cuvintele lui, Frumtje și-a ridicat ochii din podea, acordând mâna sa, mai tarziu, omului căruia i-a fost o soție credincioasă.

De Barry și Joyce Vissell

MIRACOLUL UNUI COPIL

Standard

O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii …cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.
A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul roşu, al şefului de trib indian, la intrare.
A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.
În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.
- Ce anume doreşti? a întrebat farmacistul pe un ton iritat. Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani – a spus el fără să aştepte un răspuns la întrebare.
- De fapt, doresc să vorbesc cu dvs. despre fratele meu – a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.
- Poftim? – a întrebat farmacistul.
- Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?
- Noi nu vindem miracole fetiţo! Îmi pare rău, nu te pot ajuta, a spus farmacistul, înmuiat un pic.
- Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.
Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o:
- De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?
- Nu ştiu, a spus fetiţa. Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.
- Câţi bani ai? – a întrebat bărbatul.
- Un dolar şi 11 cenţi, a răspuns încet. Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi.
- Ce coincidenţă! – a zâmbit bărbatul. Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţi.
A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mânuţa ei şi a spus:
- Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-l văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.
Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.
- Acea operaţie a fost un adevărat miracol, a şoptit mama. Mă întreb cât o fi costat?
Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul…un dolar şi 11 cenţi… plus credinţa unui mic copil….

LECȚIA IERTĂRII

Standard

Există un trib în Africa a cărui perspectivă asupra iertării este atât de completă, încât tradiţia lor oferă tuturor o lecţie de smerenie. În tribul Babemba, când cineva din sat încalcă o regulă, o lege sau face ceva incorect din punct de vedere moral – întregul sat se adună pentru participa la repararea acelui rău. Valoarea unei singure inimi umane este atât de mare încât necesită participarea întregii comunităţi.
Toţi bărbaţii, femeile, copii şi bătrânii îşi lasă deoparte viaţa obişnuită şi formează un cerc uriaş. În centru se află acuzatul. Mai întâi, se povesteşte în detaliu fapta; încălcarea este adusă la lumină în timp ce acuzatul stă în faţa tuturor, expus faţă de gravitatea propriei sale fapte.
Apoi, unui câte unul, fiecare sătean începe să dezvăluie toate faptele bune şi generoase pe care acuzatul le-a făcut în viaţa lui. Ei descriu în detaliu minunatele calităţi, atribute şi puncte forte ale acuzatului, dând exemple concrete şi relatând acţiunile sale reale. Fiecare faptă bună este reamintită cu o mare iubire şi un profund respect. Uneori ceremonia continuă timp de zile în şir – cât este necesar. Este ca şi cum întregul sat ar spune: „Tu nu eşti ceea ce ai făcut. Tu eşti o fiinţă minunată.”
La sfârşit, cercul se rupe, iar persoana din centru este întâmpinată cu braţele deschise şi reprimită în comunitate. Apoi sărbătoresc.
Când iertăm, ne conectăm cu adevărul a ceea ce este acea persoană cu adevărat. Recunoaştem că deşi actul încălcării nu este acceptabil, totuşi, în interiorul ei, persoana este un suflet minunat. 

Mă întreb cum ar fi dacă am administra acest fel de justiţie şi copiilor noştri, în acelaşi mod iluminator, arătându-le clar cu ce au greşit, subliniindu-le comportamentul inacceptabil, explicându-le cât de dăunătoare sau periculoase au fost acţiunile lor şi apoi amintindu-le de măreţia lor interioară.
Cum ar fi dacă am petrece mult mai mult timp lăudându-i, subliniindu-le calităţile, amintindu-le de frumuseţea lor înnăscută şi înregistrându-le faptele bune? Cum ar fi dacă o parte a justiţiei pe care le-o aplicăm ar include să îi reconectăm la frumuseţea a ceea ce sunt ei cu adevărat?
Evident, nu sugerez că nu contează comportamentele nesănătoase ale copiilor noştri. Nu va servi la nimic să le acoperim pur şi simplu. Trebuie neapărat să le explicăm de ce comportamentul lor a fost dăunător sau greşit. Dar apoi trebuie să ne detaşăm, să iertăm complet şi să petrecem cea mai mare parte a timpului sărbătorind şi reconectându-i cu diamantul magnific, strălucitor al propriului lor suflet.
Extras din cartea „Călătoria pentru copii” de Brandon Bays”.

 

 

CĂNTECUL PROPRIULUI SUFLET

Standard


Când o femeie dintr-un vechi trib african îşi dă seama că este însărcinată se pregăteşte pentru cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă în aşteptarea copilului. Se retrage în afara comunităţii cu prietenele, se roagă şi meditează împreună, până când ea sau o alta aude cântecul celui care se va naşte peste câteva luni.

În momentul naşterii întreaga suflare se adună în jurul pruncului şi îi cântă cântecul propriului său suflet. În anii următori tribul este prezent la fiecare dintre lecţiile de viaţă pe care le primeşte copilul şi îi sărbătoreşte fiecare reuşită cu acelaşi cântec. Mai târziu, când intră în rândul bărbaţilor sau al femeilor, când se căsătoreşte, când are primul copil… Omul îşi aude cântecul din nou şi din nou. De fiecare dată primeşte celebrarea colectivă a esenţei sale sufleteşti. Când se pregăteşte să părăsească această existenţă îl ascultă pentru ultima oară. La fel ca în prima zi de viaţă, toţi membrii tribului vin la căpătâiul său şi cântă cântecul care-i însoţeşte naşterea în lumea de dincolo.

Comunitatea aceasta se conduce după reguli simple. Dacă cineva din grup comite o greşeală gravă, o nedreptate, un act imoral sau violent este convocat întregul trib. Oamenii fac cerc în jurul celui vinovat. Ce fel de judecată şi ce fel de pedeapsă urmează? Niciuna.

Grupul începe să cânte celui care a greşit cântecul propriului său suflet. Tribul ştie că nu pedeapsa este cu adevărat folositoare pentru cineva care a încălcat codul de convieţuire. Ci iubirea şi reamintirea esenţei reale a fiinţei sale. Căci atunci când un om îşi recunoaşte cântecul propriului suflet nu mai are nici cruzimea, nici slăbiciunea de a face lucruri care îi rănesc pe cei din jur.

Un prieten adevărat îţi ştie cântecul pe dinafară şi ţi-l cântă când tu l-ai uitat. Cei care te iubesc nu se lasă înşelaţi de greşelile pe care le-ai făcut sau de imaginea catastrofală pe care o poţi avea uneori despre tine însuţi. Îţi amintesc frumuseţea unică a sufletului tău, tocmai când te simţi mai urât şi mai nevrednic. Îţi amintesc faptul că eşti complet chiar în momente când te consideri neputincios şi rupt în bucăţi, îţi aduc aminte că eşti curat, exact când te simţi mai vinovat. Şi te fac să vezi din nou care-ţi este menirea în această viaţă, tocmai când eşti mai confuz şi mai puţin încrezător.

Te-ai născut şi ai crescut departe de tribul african care în momentele de răscruce fredonează omului cântecul esenţial al sufletului său. Dar viaţa îţi arată când ţii linia melodică şi când nu. Dacă te simţi împăcat şi senin, ceea ce faci se potriveşte cu adevărat cântecului tău; dacă suferi, te frămânţi, te revolţi sau te blamezi, probabil că ai început să falsezi. În cele din urmă însă toţi vom ajunge să ne recunoaştem propriul cântec şi să-l cântăm desăvârşit.

Nu te îngrijora dacă te simţi nesigur uneori şi ai senzaţia că glasul îţi derapează. Chiar şi marii cântăreţi păţesc asta câteodată. Bucură-te de fiecare clipă şi cântă fără oprire pe drumul tău de întoarcere acasă.

CELE TREI PORTI

Standard

 

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.  Ajuns la intelept, tanarul il intreba:

-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii. Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.

“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.

“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.

“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

-Ce-ai invatat pe drumul acesta?

-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

 

 

 

ARGINTARUL

Standard

 

A existat cândva un grup de femei care studiau Cartea lui Malahia din Vechiul Testament. Când au ajuns la capitolul 3, ele au citit versetul al treilea, care spune: „El stă în faţă, ca rafinator şi purificator al argintului”. Femeile s-au întrebat care este semnificaţia acestui verset referitor la natura lui Dumnezeu. Una dintre ele s-a oferit să se intereseze cum este rafinat şi purificat argintul până la următoarea întâlnire a grupului.

În acest scop, ea a sunat un bijutier şi a aranjat o întâlnire cu acesta pentru a vedea cum lucrează, fără să-i explice de ce era atât de curioasă să afle cum este rafinat argintul. Argintarul a luat o bucată de argint şi a ţinut-o deasupra focului. El i-a explicat că argintul trebuie ţinut întotdeauna în mijlocul focului, acolo unde acesta arde cel mai tare, căci numai astfel pot fi arse toate impurităţile sale.

Femeia s-a gândit imediat că la fel procedează şi Dumnezeu, care ne lasă uneori să ardem în mijlocul focului pentru a ne purifica. Şi-a amintit apoi din nou de verset, care afirmă că Dumnezeu „stă în faţă”, şi l-a întrebat pe argintar dacă trebuie să stea tot timpul în faţa focului, pe durata procesului de rafinare a argintului.

Bărbatul i-a răspuns: „Da”, după care i-a explicat că nu numai că trebuie să stea tot timpul în faţa focului, dar nici măcar nu-şi poate desprinde privirea de pe argint, căci dacă acesta este lăsat în flăcări chiar şi un singur moment după ce a fost purificat integral, el este distrus.

Femeia a păstrat o vreme tăcerea, după care l-a întrebat pe făurar:

-          De unde ştii când este perfect rafinat argintul?

Bărbatul i-a zâmbit şi i-a răspuns:

-          O, este foarte uşor. Îmi dau seama că argintul este gata atunci când îmi pot vedea imaginea reflectată în el.

Dacă simţi astăzi căldura focului lumesc, aminteşte-ţi că Dumnezeu stă cu ochii pe tine.