Category Archives: Texte alese – Poezii

GENIUL GLOATEI – Charles Bukowski

Format de postare

există îndeajuns de multă înşelăciune, absurdă violenţă plină de ură în omul
de rând pentru a aproviziona orice armată sau orice zi anume
şi cei mai pricepuţi în crime sunt cei care predică împotriva crimelor
iar cei mai dedaţi urii sunt cei care preaslăvesc dragostea
şi cei mai meseriaşi în război sunt cei care laudă pacea

acei care predică despre Dumnezeu, au nevoie de Dumnezeu
acei care predică despre pace nu au pace
acei care predică despre dragoste nu au dragoste

fereşte-te de predicatori
fereşte-te de aşa zişii cunoscători
fereşte-te de cei care citesc mereu cărţi
fereşte-te deopotrivă de cei care detestă sărăcia
şi de cei care sunt mândri de ea
fereşte-te de cei care sunt gata să te laude
căci au nevoie de laude în schimb
fereşte-te de cei gata să interzică ceva
întrucât le este frică de ceea ce nu ştiu
fereşte-te de cei care au nevoie de gloată căci
ei nu reprezintă nimic de unii singuri
fereşte-te de bărbatul obişnuit, de femeia obişnuită
fereşte-te de dragostea lor, dragostea lor este obişnuită
caută obişnuinţă

dar există un geniu în ura lor
există îndeajuns geniu în ura lor pentru a te ucide
pentru a omorî pe cineva
repugnându-şi singurătatea
neînţelegând singurătatea
ei vor încerca să distrugă orice este diferit de ei
nefiind în stare să creeze artă
ei nu vor înţelege arta
vor considera eşecul lor ca şi creatori
numai ca un eşec al lumii
fără să fie în stare să iubească deplin
vor gândi că dragostea lor este incompletă
şi apoi te vor urî
iar ura lor va fi perfectă

precum un diamant sclipitor
precum un cuţit
precum un munte
precum un tigru
precum cucuta

este arta lor cea mai fină.

INIMA CARE RÂDE – Charles Bukovski

Format de postare

Viaţa ta este viaţa ta
nu-o lăsa să fie îngenuncheată în mocirlă.
stai de veghe.
sunt multe uşi deschise.
există o lumina undeva.
s-ar putea să nu fie foarte strălucitoare dar
ea învinge întunericul.
stai de veghe.
zeii îţi vor oferi şanse.
cunoaşte-le.
profită de ele.
nu poţi înfrânge moartea dar
uneori o poţi învinge rămânând în viaţă.
şi cu cât înveţi să faci asta mai des
cu atât va fi mai multă lumină.
viaţa ta este viaţa ta.
cunoaşte-o cât timp o ai.
eşti nemaipomenit
zeii aşteptă să se bucure
de tine.

CE BINE CĂ EȘTI – Nichita Stănescu

Format de postare

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

MAI

Format de postare

Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.
Mai nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.
Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.
Mai rămân puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.
Mai zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.
Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.
Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.
Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.
Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.
Mai cred în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.
Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.
Mai lupt să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ.
Mai merg puţin. Chiar dacă am obosit.
Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.
Mai cred în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.
Mai iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.
Mă mai las iubită. Chiar dacă mi se pare că nu merit.
Mai iert. Chiar dacă cred că nu mai pot.
Mai cred, nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.

Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai? Nu. Nu mai fug. Ştiu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule. Stai. Afară e mai…

E mai şi în inima mea.
Din ce în ce mai mai…

„Floarea din asfalt” – Alexandra Svet

NU-MI PRESIMȚI? – Lucian Blaga

Format de postare

Nu-mi presimți tu nebunia când auzi

cum murmură vieața’n mine

ca un izvor

năvalnic într’o peșteră răsunătoare?

.

Nu-mi presimți văpaia când în brațe

îmi tremuri ca un picur

de rouă ‘mbrățișat

de raze de lumină?

.

Nu-mi presimți iubirea când privesc

cu patimă ‘n prăpastia din tine

și-ți zic:

O, niciodată n’am văzut pe Dumnezeu

mai mare!?

Poemele luminii

LUMINA RAIULUI – Lucian Blaga

Format de postare

Spre soare râd!

Eu nu-mi am inima în cap,

nici creeri n’am în inimă.

Sunt beat de lume și-s păgân!

Dar oare ar rodi ‘n ogorul meu

atâta râs făr’  de căldura răului?

Și-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,

de n’ ai fi frământată,

Sfânto,

de voluptatea-ascunsă a păcatului?

Ca un eretic stau pe gânduri și mă ‘ntreb:

De unde-și are raiul –

lumina? – Știu: Îl luminează iadul

cu flăcările lui!

.

Poemele Luminii

DORUL – Lucian Blaga

Format de postare

Setos îți beau mireasma și-ți cuprind obrajii

cu palmele-amândouă cum cuprinzi

în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.

Și totuși tu-mi șoptești: ”Mi-e așa de dor de tine!”

Așa de tainic tu mi-o spui și dornic, par’ c’ aș fi

pribeag pe-un alt pământ.

.

Femeie,

ce mare porți în inimă și cine ești?

Mai cântă-mi înc’odată dorul tău,

să te ascult

și clipele să-mi pară muguri plini,

din care înfloresc aievea – veșnicii.

.

.

Poemele Luminii

DORUL – Lucian Blaga

Format de postare

.

Setos iţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii

cu palmele-amândouă, cum cuprinzi

în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.

Şi totuşi tu-mi şopteşti: „Mi-aşa de dor de tine!”

Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi

pribeag pe-un alt pământ.

.

.

Femeie,

ce mare porţi în inimă şi cine eşti?

Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,

să te ascult

şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,

 din care înfloresc aievea – veşnicii.

.

FEMINITATEA SACRĂ

Format de postare

PAȘI PE NISIP – Ademar Baross

Format de postare

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
păşea alături de mine,
paşii ni se imprimau pe nisip,
lăsînd o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din paşii noştri
reprezentau o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Şi am revăzut toţi paşii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că în unele locuri
în loc de două urme
nu mai era decît una singură…
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decît o singură urmă
corespundeau cu zilele cele mai întunecate
ale existenţei mele:
zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat…
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Şi atunci întorcîndu-mă spre Domnul
am îndrăznit să-i reproşez:
-Totuşi ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viaţă,
în zilele cînd aveam cea mai mare nevoie
de Tine?
Iar Domnul mi-a răspuns:
-Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decît o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe…