Category Archives: Texte alese – Poezii

PAȘI PE NISIP – Ademar Baross

Standard

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
păşea alături de mine,
paşii ni se imprimau pe nisip,
lăsînd o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din paşii noştri
reprezentau o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Şi am revăzut toţi paşii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că în unele locuri
în loc de două urme
nu mai era decît una singură…
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decît o singură urmă
corespundeau cu zilele cele mai întunecate
ale existenţei mele:
zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat…
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Şi atunci întorcîndu-mă spre Domnul
am îndrăznit să-i reproşez:
-Totuşi ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viaţă,
în zilele cînd aveam cea mai mare nevoie
de Tine?
Iar Domnul mi-a răspuns:
-Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decît o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe…

CARL GUSTAV JUNG – Vorbe către suflet

Standard

Sufletul meu … Unde eşti? …

Mă auzi? …

Iti vorbesc … Te chem … Eşti acolo?

M-am intors.

Sunt aici din nou.

Am scuturat praful tuturor ţinuturilor de pe picioarele mele

Si am venit la tine.

Sunt cu tine .

După ani multi, de multe intrebări,

Am venit la tine, din nou.

Să-ti spun despre tot ce am văzut?

Experimentat? Sau băut ?

Sau nu vrei să auzi

Despre vacarmul vieţii şi despre lume?

Insă un singur lucru trebuie să ştii:

Singurul lucru pe care l-am învăţat

Este că viata trebuie trăită.

Această viaţă este calea,

Cea mult căutata cale,

Către necuprinsul pe care il numim divin.

Nu există nici o altă cale.

Toate celelalte căi, sunt false căi.

Aşa că am găsit calea cea dreaptă,

Care mi-a permis sa ajung la tine, la sufletul meu.

.

M-am întors, incercat şi purificat.

Mă mai cunoşti?

Cat timp a durat separarea

Totul a devenit atât de diferit…

Şi cum te-am găsit?

Ce ciudată a fost călătoria mea,

Ce cuvinte ar trebui să folosesc ca să-ti spun

Pe ce cale intortocheată o stea bună m-a ghidat către tine?

Dă-mi mâna ta,

Sufletul meu aproape uitat…

Cât timp indelungat pentru bucuria de a te vedea din nou,

Tu, mult dezamăgitul meu suflet….

Viaţa m-a adus inapoi la tine.

Să multumim vieţii pe care am trăit-o,

Pentru toate orele fericite şi pentru toate orele triste,

Pentru fiecare bucurie, pentru fiecare tristeţe.

.

Sufletul meu,

Călătoria mea trebuie să continue cu tine ..

Mă voi minuna cu tine

Și mă voi inălta la singurătatea mea ..

.

http://steauasufletului.wordpress.com/author/steauasufletului/

LEGI DE CREAȚIE – Walt Whitman

Standard

Legi de creaţie pentru artiştii plini de vigoare,
Pentru conducători, pentru tinerii profesori,
Pentru literaţii autentici ai Americii,
Pentru nobilii savanţi, pentru muzicienii de mâine;
Totul, la-ntreaga lume să se refere, la adevărurile cele mai dense;
Nici un subiect nu-i prea vechi; mărturia divinei legi a interpretării să fie orice lucrare.
Ce vă-nchipuiţi, oare, că este creaţia?
Ce crede-i, oare, că e mulţumirea spiritului, decât a fi liber, sieşi unic stăpân?
Şi ce alta credeţi că vreau să vă desluşesc într-o sută de feluri,
Decât identitatea bărbatului şi a femeii cu Dumnezeu,
Şi că nici El nu-i altceva decât tot parte din Divinitate, ca şi voi,
Că asta vor să spună, până la urmă, miturile vechi şi cele noi,
Şi că voi şi ceilalţi, în spiritul acestor legi trebuie să creaţi?

COPACUL – Marin Sorescu

Standard

*

In ploaie, rezemat de un copac.
El are legatura cu pamantul.
Si simt sub coaja-i, palma batucita,
Cum freamata, cu ceru-n el, Cuvantul.

*

Din cand in cand trazneste manios
Si se razbuna norii in furtuna.
Un fulger de-o veni, ratacitor,
Deodata amandoi l-om frange-n mana.

*

Cuprins de lasitate, fug pe camp
Si picurii ma-ndoaie de mijloc.
El isi asuma riscul verticalei,
Dispus in orice clipa sa-si dea foc.

*

Singuratatea asta care fuge…
Singuratatea lui infipta-n lut…
Ma-ntorc plangand si il cuprind in brate.
Furtuna grea ne tine de urat.

*

KHALIL GIBRAN – POEZII

Standard

Despre Religie

 .

Şi un preot bătrân îi spuse:
„Vorbeşte-ne despre Religie.”
Iar el zise:
„Vorbit-am oare astăzi şi despre altceva?
Oare nu e religie
fiece faptă
şi fiece moment de cugetare,
Dar ceea ce nu e nici faptă şi nici nu-i cugetare,
ci-i doar înmărmurire şi surpriză mereu izvorâtoare-n suflet,
chiar şi atunci când mâinile cioplesc în piatră or îi dau lemnului o formă?
Cine-ar putea să pună un hotar
între credinţă şi lucrarea sa,
între simţire şi îndeletnicire?
Şi cine ar putea să-şi rânduiască orele zicând:
«Aceasta-i pentru Dumnezeu,
cealaltă-i pentru mine însumi,
aceasta-i pentru suflet,
cealaltă pentru trup»?
Căci toate ceasurile voastre-s aripi
care zboară prin văzduh de la un suflet către altul.
Acela care-şi poartă pioşenia
doar ca pe un veşmânt de sărbătoare,
mai bine ar umbla făr’de veşminte.
Nici vântul şi nici soarele nu-i vor lăsa pe piele urme.
Şi acela ce purtarea şi-o croieşte
după regulile bunei cuviinţe,
închide pasărea măiastră într-o cuşcă.
Cântul cel mai liber nu se înalţă de după gratii or zăbrele.
Acela pentru care rugăciunea-i o fereastră
ce-o poţi deschide ori închide,
n-a vizitat pesemne casa propriului său suflet,
unde ferestrele-s mereu deschise.
Viaţa de fiecare zi îţi este templu şi religie.
Când intri-n templu, să iei tot ce-i al tău cu tine
la-ţi plugul şi ciocanul, ia-ţi maiul şi lăuta,
Şi lucrurile ce le-ai zămislit din trebuinţă or plăcere.
Căci întru rugăciune nu poţi să te ridici
mai sus decât îţi sunt izbânzile
si nici să te cobori mai jos decât te-au coborât neîmplinirile.
Şi ia-i pe toţi cu tine:
Căci întru închinare nu poţi să zbori
mai sus decât le sunt speranţele
şi nici să îţi pleci fruntea
mai jos decât îi duse deznădejdea.
Iar dacă vrei să îl cunoşti pe Dumnezeu,
nu sta să-l cauţi în cimilituri
Ci mai degrabă uită-te împrejur
şi-ai să-l ghiceşti în jocul copiilor tăi
Şi uită-te în sus;
ai să-l zăreşti mergând pe-un nor
şi întinzându-şi braţele-ntr-un fulger,
şi coborând apoi cu ploaia.
Îl vei vedea în flori,
zâmbindu-ţi şi sus în pomi,
făcându-ţi semn cu mâna.”

***

Dumnezeu

.

În zilele îndepărtate, pe când întâiul freamăt al vorbirii îmi atinse buzele, am urcat muntele sfânt şi I-am vorbit lui Dumnezeu spunându-I:
„Stăpâne, eu sunt robul Tău.
Voinţa Ta ascunsă e lege pentru mine
şi îţi voi fi supus în veci.”
Dar Dumnezeu nu îmi răspunse, ci se îndepărtă ca o furtună puternică.
Şi după o mie de ani am urcat din nou pe muntele cel sfânt şi I-am vorbit lui Dumnezeu încă o dată, şi I-am zis:
„Creatorule, eu sunt creaţia Ta.
Din lut m-ai plămădit şi Ţie îţi datorez fiinţa.”
Dar El nu îmi răspunse ci se îndepărta cu freamătul a o mie de aripi mlădioase.
Şi după încă o mie de ani m-am urcat pe muntele sfânt şi iarăşi I-am vorbit lui Dumnezeu, zicându-I:
„Tată, eu sunt fiul Tău.
Cu milostenie şi cu iubire Tu m-ai zămislit,
şi prin iubire şi-nchinare voi moşteni împărăţia Ta.”
Dar Dumnezeu nu îmi răspunse şi, precum ceaţa care învăluia piscurile îndepărtate, El se risipi.
O mie de ani mai târziu, când am urcat din nou pe muntele cel sfânt, şi iarăşi I-am vorbit lui Dumnezeu, I-am spus:
„Dumnezeul meu, menirea şi împlinirea mea,
eu îţi sunt ieri, iar Tu-mi eşti mâine;
eu îţi sunt rădăcina din ţărână, iar tu eşti înflorirea mea în ceruri,
şi împreună creştem dinaintea soarelui.”
Iar Dumnezeu se aplecă atunci deasupra-mi
şi îmi şopti-n ureche dulci cuvinte,
şi-asemeni mării care primeşte râuleţul ce aleargă către ea,
El m-a primit în Sine.

Am coborât apoi spre văi şi spre câmpii,
iar Dumnezeu era şi-acolo.

***

Despre Rugăciune

.
Apoi un preot spuse:
„Despre Rugăciune vorbeşte-ne.”
Iar el răspunse zicând:
„Voi vă rugaţi când sunteţi năpăstuiţi or în nevoie;
de ce nu v-aţi ruga şi-n plină bucurie,
şi-n zilele în care nimic nu vă lipseşte?
Căci rugăciunea e prelungirea sufletului în univers.
Şi dacă e o mângâiere să vă abandonaţi în univers
întunecimea,
atunci e-o încântare să revărsaţi şi
zorii.
Iar dac-atunci când sufletul vă cheamă la rugăciune
nu puteţi fi decât întunecaţi,
ar trebui să vă mai cheme o dată şi înc-o dată,
până-ntr-un ceas când veţi veni
zâmbind.
Prin rugăciune vă înălţaţi să-i întâlniţi în ceruri
pe cei care se roagă în aceeaşi clipă,
aceia pe care doar în rugăciune puteţi să-i întâlniţi.
Faceţi astfel ca vizita voastră în acel templu nevăzut să fie
întru bucurie şi dulce-mpărtăşire.
Căci dacă veţi intra în templu numai pentru a cere,
atunci nu veţi primi.
Iar dacă veţi intra ca să vă umiliţi,
nu vă veţi înălţa,
şi dacă veţi veni ca să cerşiţi un bun al altcuiva,
nu veţi fi auziţi.
În templul nevăzut e de ajuns doar să intraţi.
Nu pot să vă învăţ cum şi cu ce cuvinte ar trebui
să vă rugaţi.
Dumnezeu nu vă ascultă cuvintele decât dacă El însuşi vorbeşte prin voi.
Iar eu nu vă pot învăţa ruga mărilor şi a pădurilor,
şi-a munţilor.
Dar voi, ce v-aţi născut din munţi, păduri şi mări,
o veţi putea găsi în inimile voastre.
Şi de veţi asculta doar în încremenirea nopţii,
le veţi auzi murmurând în tăcere:
«Dumnezeule,
Tu care eşti sinele nostru cel înaripat,
voinţa Ta prin noi voieşte,
Dorinţa Ta prin noi doreşte,
Puterea Ta prin noi preschimbă nopţile noastre,
ce de la Tine sunt,
în zile care tot din Tine vin.
Nimica nu putem a-ţi cere,
căci tu ne cunoşti trebuinţele chiar înainte
ca ele să se nască-n noi:
De Tine avem nevoie,
iar dându-ne mai mult din Tine,
ne dai tot.»”