Category Archives: Texte alese – Poezii

NU-MI PRESIMȚI? – Lucian Blaga

Standard

Nu-mi presimți tu nebunia când auzi

cum murmură vieața’n mine

ca un izvor

năvalnic într’o peșteră răsunătoare?

.

Nu-mi presimți văpaia când în brațe

îmi tremuri ca un picur

de rouă ‘mbrățișat

de raze de lumină?

.

Nu-mi presimți iubirea când privesc

cu patimă ‘n prăpastia din tine

și-ți zic:

O, niciodată n’am văzut pe Dumnezeu

mai mare!?

Poemele luminii

LUMINA RAIULUI – Lucian Blaga

Standard

Spre soare râd!

Eu nu-mi am inima în cap,

nici creeri n’am în inimă.

Sunt beat de lume și-s păgân!

Dar oare ar rodi ‘n ogorul meu

atâta râs făr’  de căldura răului?

Și-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,

de n’ ai fi frământată,

Sfânto,

de voluptatea-ascunsă a păcatului?

Ca un eretic stau pe gânduri și mă ‘ntreb:

De unde-și are raiul –

lumina? – Știu: Îl luminează iadul

cu flăcările lui!

.

Poemele Luminii

DORUL – Lucian Blaga

Standard

Setos îți beau mireasma și-ți cuprind obrajii

cu palmele-amândouă cum cuprinzi

în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.

Și totuși tu-mi șoptești: ”Mi-e așa de dor de tine!”

Așa de tainic tu mi-o spui și dornic, par’ c’ aș fi

pribeag pe-un alt pământ.

.

Femeie,

ce mare porți în inimă și cine ești?

Mai cântă-mi înc’odată dorul tău,

să te ascult

și clipele să-mi pară muguri plini,

din care înfloresc aievea – veșnicii.

.

.

Poemele Luminii

DORUL – Lucian Blaga

Standard

.

Setos iţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii

cu palmele-amândouă, cum cuprinzi

în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.

Şi totuşi tu-mi şopteşti: „Mi-aşa de dor de tine!”

Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi

pribeag pe-un alt pământ.

.

.

Femeie,

ce mare porţi în inimă şi cine eşti?

Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,

să te ascult

şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,

 din care înfloresc aievea – veşnicii.

.

FEMINITATEA SACRĂ

Standard

PAȘI PE NISIP – Ademar Baross

Standard

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
păşea alături de mine,
paşii ni se imprimau pe nisip,
lăsînd o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din paşii noştri
reprezentau o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Şi am revăzut toţi paşii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că în unele locuri
în loc de două urme
nu mai era decît una singură…
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decît o singură urmă
corespundeau cu zilele cele mai întunecate
ale existenţei mele:
zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat…
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Şi atunci întorcîndu-mă spre Domnul
am îndrăznit să-i reproşez:
-Totuşi ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viaţă,
în zilele cînd aveam cea mai mare nevoie
de Tine?
Iar Domnul mi-a răspuns:
-Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decît o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe…